Dacă ai avut ocazia să participi la cursuri în care am fost în rolul de trainer, ai observat că obișnuiesc să citesc uneori câteva povestioare din cartea „Vocea mea te va însoți”. O carte cu povestioare pe care Milton Erickson obișnuia să le spună studenților săi pentru a-i învăța să lucreze cu pacienții.
Anul trecut am avut ocazia să particip la un curs cu unul dintre discipolii lui Erickson și anume Stephen Gilligan. A fost un curs foarte interesant despre transa generativă, despre cum îi putem sprijini pe oameni să își genereze propriile soluții la provocările pe care le au în viață.
Gilligan este cel care mi-a adus aminte de această idee că ești la fel de bun ca practica ta. Mai mult, am avut ocazia să văd această idee în acțiune. Pentru că, dincolo de măiestria cu care Gilligan conducea demonstrațiile metodelor (cu ajutorul unor voluntari) și dincolo de faptul că, deși vroiam uneori să merg la baie din prea multă hidratare, preferam să „mă țin” până la pauză ca să nu pierd ideile pe care le spunea, Gilligan era cel care ne ajuta să desfășurăm exercițiile în condiții excelente de învățare.
Cum?
Folosindu-și toate abilitățile pe care le dezvoltase de-a lungul anilor.
În timp ce noi lucram în echipe de 2 sau 3 persoane, Gilligan se așeza în genunchi într-o parte a camerei, cu ochii închiși, și „curăța” și „ventila” câmpul energetic din sală.
De ce?
Pentru ca energia existentă în sală să fie una potrivită pentru învățare și experimentare.
Dacă ești mai sceptic din fire în ce privește acest aspect energetic, intenția mea nu este să te conving. Știu ceea ce știu și simt ceea ce simt.
Am aflat apoi că Gilligan fusese timp de 6 ani discipol al lui Erickson, timp în care petrecuse ceasuri bune aproape în fiecare zi observând modul în care Erickson lucra cu pacienții (și aveai ce să înveți de la Erickson).
Și am mai aflat că are aproximativ 40 de ani experiență de lucru cu pacienții, în special în ce privește lucrul cu transa generativă.
Mai mult, de 20 de ani este practicant de Aikido (atunci când am aflat acest lucru am înțeles de ce în timpul exercițiilor stătea în genunchi în sală).
Pe scurt: EȘTI LA FEL DE BUN CA PRACTICA TA!
De aceea este important ca atunci când instalezi un obicei să îl practici zilnic sau cât mai des posibil. Cu cât îl exersezi mai mult, cu atât are timp mai mult creierul să construiască și să stabilizeze structura neuronală care reține și rulează obiceiul atunci când kwo real money slots este necesar. După ce structura este stabilizată, obiceiul funcționează „de la sine” în sensul că rulează inconștient (nu mai stai să te gândești dacă îl rulezi sau nu, pur și simplu îl rulezi pentru că te simți bine astfel).
Ce poți face pentru a deveni la fel de bun ca practica ta?
Practică repetitiv obiceiul! Dă-i o șansă creierului tău să creeze acea structură neuronală care să înmagazineze și să ruleze obiceiul ori de câte ori ai nevoie.
Practică obiceiul în mod constant! Dacă ai ajuns să bei 10 pahare de apă pe zi pentru a avea un nivel bun de hidratare, bea constant 10 pahare de apă pe zi, astfel încât corpul și mintea ta să se obișnuiască cu a bea apă și a bea o anumită cantitate de apă.
Practică perseverent obiceiul! Persevența și tenacitatea sunt caracteristici esențiale pentru a obține rezultatele dorite. Practicarea obiceiului în salturi (o zi da, trei ba) generează rezultate în salturi care la rândul lor generează frustrare interioară ce duce la un consum uriaș intern de energie.
Închei cu această idee: EȘTI LA FEL DE BUN CA PRACTICA TA!
Și, bineînțeles, tot ceea ce am scris aici este și pentru mine!
Romeo
0723 247 091