Pe 22 iunie anul acesta am susținut în cadrul conferinței 
„Lideri cu stil” de la Galați un discurs de 25 de minute cu tema „Leadership-ul se învață în familie!”. Discurs în care am arătat cum anume în neamul meu s-a transmis ideea de leadership de proiecte, nu de oameni. Dacă te interesează să afli ce-am spus, dă-mi te rog un semn și îți trimit link-ul unde poți viziona discursul. S-ar putea să-ți ofer o idee constructivă în cazul în care ai „aversiune” față de ideea de a conduce oameni.
Și tot pe 22 iunie a fost ziua tatălui meu, Costică Crețu. A împlinit 70 + 1 ani. Am profitat de faptul că am fost la conferință la Galați și am trecut și pe la Barcea să-l sărbătorim. După ce, pe drum, mă amuzam cu Vlad, băiatul meu, de faptul că l-am sunat pe tata să îi urăm „La Mulți Ani!” și i-am spus că suntem în drum spre Cluj. 😊 Și ne-a crezut. Până când s-a trezit cu noi la poartă.
I-am luat tatei un cadou pe care intenționam de 2 ani să i-l iau, dar nu mai știu de ce am tot amânat. Un televizor LED cu diagonala mai mare decât vechiul televizor color cu tub catodic. Ca să poată vedea mai bine subtitrările la unele canale de televiziune. Pentru că de fiecare dată când ajungeam acasă se plângea de acest lucru.
Când i-am dăruit cadoul, prima lui reacție a fost: „De ce ai cheltuit banii?!?! Doar am televizor!”.
Am rămas tablou! Știam că tata are o provocare cu a primi, dar nici chiar așa! Plus că, în mintea mea, am crezut că se va bucura pentru că îi va fi mai ușor să citească subtitrările. În mintea mea…
M-am reconfigurat rapid. „Să știi că nu am dat mulți bani pe el!”
„Mi-a zis cineva că a luat unul cu 400 de lei. Așa e?” mi-a spus tata.
„Da, așa e!” i-am zis, bucuros că a „mușcat momeala”. „Au ajuns foarte ieftine!”
Așa l-a acceptat. Nu a mai spus nimic.
Acum se uită la el și îi place, chiar dacă nu recunoaște. A trecut de prima reacție. Și eu la fel.
M-am gândit apoi câteva zile la asta. Și i-am spus lui Vlad, băiatul meu: „Dacă vreodată o să ajung să nu primesc de la tine ceva pe care mi-l oferi cu drag, te rog să îmi aduci aminte de acest episod cu tata. Și atunci voi înțelege!”
Pentru că e frumos să oferi; tata mi-a oferit tot ceea ce a putut el mai bine, în felul lui, astfel încât să ajung unde sunt acum.
Și pentru că e frumos să primești ceea ce ți se oferă cu drag.
De ce?
Pentru că numai primind poți oferi mai departe. Numai primind ceea ce alții îți oferă poți dărui altora ceea ce au nevoie și ceea ce ai tu nevoie. Altfel te secătuiești și te acrești, acolo, în lumea ta mică.
Și pentru că mi-am adus aminte de ceea ce a spus un profesor la un curs acum vreo 10 ani celor care aveau provocări în a primi lucruri pe această lume și care erau centrați mai mult pe a oferi: „Dacă nu ar exista persoane care să primească, tu cui ai oferi ceea ce vrei să oferi?”. Mi s-a părut o perspectivă constructivă.
P.S. Pentru cei care nu știu, de multe ori „a nu primi” are legătură cu o convingere limitativă foarte puternică și anume „nu merit”. Ceea ce are legătură cu încrederea în sine, valorizarea propriei persoane și așa mai departe.