Răvășitoare… Iritantă… Revelatoare și plină de conștientizări!
Așa mi s-a părut – și mi se pare în continuare – cartea Alexandrei Bulac, „Băiețelul care nu a primit cadou”. O carte pe care o consider terapeutică. Și o consider o carte care a venit la momentul potrivit în Viața mea.
Mulțumesc mult, Cătălin Bolohan, pentru această carte cadou pe care am primit-o de la tine! Și m-aș bucura dacă, într-o zi, voi avea ocazia să mă întâlnesc cu autoarea cărții, să o felicit și să-i mulțumesc pentru această carte pe care a scris-o. O admir pe Alexandra pentru că a putut scrie o carte care stârnește emoții puternice pe tot spectrul posibil al emoțiilor. Și pentru că a putut scrie o poveste cu atât de dureroasă pentru mulți oameni, dar plină de speranță pentru aceiași oameni. Din perspectiva mea, este o realizare extraordinară cum Alexandra s-a putut „juca” cu cuvintele pentru a crea emoții atât de puternice, prin dialoguri „simple”, dar care se mai regăsesc – încă – în multe familii.
Nu am mai citit de multă vreme o carte atât de repede, dintr-o suflare. Așteptam „cu inima la gură” deznodământul care, în loc să vină, lăsa loc unor emoții și mai puternice, și mai iritante, și mai enervante. Iar când a venit – deznodământul -, am plâns. Am plâns de bucurie. 😊 Și mi-am adus aminte că orice lucru pe lumea aceasta, oricând de rău ar fi, are ceva bun în el. Acel „ceva bun” care poate schimba lucrurile la nivelul a mai multor generații. În cazul poveștii din această carte, la nivelul a trei generații.
M-am tot întrebat, și pe parcursul citirii cărții și după, ce anume a declanșat în mine povestea din această carte, cu ce anume s-a conectat din mine, ce personaje a „accesat” de a reușit să creeze emoții atât de puternice. Și am aflat destul de repede.
Am identificat cel puțin 7 planuri interioare la care această poveste – Băiețelul care nu a primit cadou – a declanșat conștientizări și revelații. Îți voi scrie despre 3 dintre ele. Restul le păstrez pentru mine, fiind mult prea personale. Este posibil ca același lucru să se întâmple și ție.
Primul plan – Comportamentele compulsive
Din experiența lucrului cu mine și cu oamenii, am conștientizat faptul că toți oamenii au cel puțin un comportament compulsiv, într-o anumită arie a vieții. Unii dintre noi bem prea mult alcool, alții fumăm prea mult, unii ne spălăm prea des pe mâini sau pe dinți, alții muncim prea mult, unii dintre noi economisim prea mulți bani, fără o țintă anume – cum face Rareș în povestea din carte -, alții cheltuim prea mult… Toți avem astfel de comportamente compulsive care, în final, într-o formă sau alta, ajung să ne facă mult rău, pentru că distrug relația cu noi și cu cei din jurul nostru.
Al doilea plan – Părinții mei
Părinții mei ne-au oferit, mie și surorii mele, tot ceea ce au putut să ne ofere: casă, mâncare, haine, școală etc. S-au străduit mult pentru unele lucruri, dar au reușit. Și le suntem recunoscători – eu și sora mea – pentru ceea ce au făcut pentru noi. Mai ales pentru că știm că s-au străduit.
Dar a fost ceva între ei, ceva care a ajuns și la noi. Mama noastră a fost genul de femeie care și-a dorit multe lucruri prin casă: mobilă mai bună, haine mai frumoase, chiar și o mașină. Dar nu a avut puterea să-i schimbe replica tatei: „Da’ ce-ți trebuie?”. O replică pe care am auzit-o de multe ori în casă, atunci când mama vorbea cu tata despre ceva ce-și dorea să avem în casă. „Da’ ce-ți trebuie?”, o replică venită dintr-un soi de teamă că va trebui să muncim mai mult, va trebui să ne străduim mai mult. O replică ce-mi dă bătăi de cap și acum, pentru că uneori stau și mă întreb dacă anumite lucruri nu le-am obținut în Viață pentru că nu am vrut cu adevărat sau pentru că mi-am spus sau am spus membrilor familiei mele „Da’ ce-ți trebuie?”. Încă mai sondez, mai ales după ce am citit cartea, să-mi dau seama de unde vin, cu adevărat, anumite comportamente sau reacții ale mele în ce privește anumite lucruri pe care mi le-am dorit sau mi le doresc în continuare.
Al treilea plan – Jocul cu focul
Rareș, personajul din carte, duce la un moment dat totul la nivel de joc cu focul. Când spun „joc cu focul”, mă refer la faptul că, din dorința de a economisi și mai mult, și mai mai mult, ajunge să aibă anumite comportamente care sunt un fel de joacă cu focul, ca și cum singura dorință este să se distrugă pe sine și, dacă se poate, și pe ceilalți. Norocul lui a fost, poate, un fir de responsabilitate de acolo, din interiorul lui. Oricât de departe a mers, oricât de furios a fost, la un moment dat cred că și-a dat seama că a pierdut tot ceea ce contează cu adevărat în Viață. Chiar dacă pentru el, în acele momente, nu mai conta ceea ce conta, cu adevărat, în Viață. Iar gestul tatălui său, Emil – stai liniștit/ă, nu o să „dau spoilere” 😊, ci o să-ți las în întregime bucuria lecturii și a descoperirii fiecăreia din cele 46 de scene zugrăvite în carte -, m-a impresionat puternic, mai ales pentru că nu m-aș fi gândit niciodată la un astfel de gest. Rar identificat acest gest printre oameni, dar plauzibil. Un gest care poate schimba totul, dacă este făcut la momentul potrivit și dacă cei din jur ajung să-l înțeleagă.
Repet, celelalte 4 planuri interioare, ale mele, identificate prin intermediul acestei povești, le păstrez pentru mine. Nu-mi rămâne altceva decât să te invit din toată inima să citești această carte și să descoperi, cu emoție, cu uimire și cu bucurie, planurile tale interioare, pline de semnificații, planuri pe care această poveste le atinge și le „stârnește” spre noi conștientizări și revelații. Și dă-mi și mie un semn, după ce citești cartea, și spune-mi cum a fost pentru tine. Așa, ca să știu… 😊
Mulțumesc mult, Alexandra, pentru că ai scris această carte! Și mulțumesc mult pentru acea intenție pe care ai setat-o la 12 ani, de a scrie o carte! Nu știu ce anume te-a determinat să-ți setezi acea intenție, dar bine ai făcut! 😊 Pentru că ai reușit să scrii o carte care pe mine m-a răscolit. O carte terapeutică, o carte ce lucrează în mintea, inima și sufletul omului, și generează schimbările de care omul are nevoie. Așa am simțit și așa simt în continuare.
Mulțumesc, Alexandra, pentru că ai scris această carte! Și mulțumesc mult, Cătălin, pentru că mi-ai oferit cadou această carte! Apreciez gestul!
Mulțumesc!
Apropo, cartea o poți cumpăra de aici