Dacă ești genul de persoană sceptică în ce privește anumite aspecte din Viață, te înțeleg!!! 😊 Și eu sunt sceptic în ce privește multe lucruri! 😊 Am observat de-a lungul timpului că o doză sănătoasă de scepticism mă ferește de a crede că „tot ce zboară se mănâncă”. În același timp, am observat că o doză prea mare de scepticism mă face să resping din start anumite Idei sau posibilități și e păcat pentru că pot pierde acele Idei sau posibilități care îmi sunt de folos în Viață.
Din această perspectivă, dacă ai ceva rețineri pe măsură ce citești acest articol, te înțeleg! Și eu am fost așa, până „m-am prins” că există o mulțime de lucruri în această lume care nu sunt palpabile, dar acest lucru nu înseamnă că nu există. Lucruri pe care nu le vedem, dar vedem manifestarea lor, exact cum vedem că se aprinde becul – manifestarea – când apăsăm pe comutator, dar nu vedem curentul electric – lucrul – ce ajunge de la comutator la bec și permite aprinderea becului.
Dacă ai întrebări, comentarii sau reclamații referitoare la acest articol, te rog să mi le trimiți și le discutăm. 😊 Învăț permanent lucruri noi din fiece întrebare, comentariu sau reclamație pentru că nu am pretenția deținerii adevărului absolut. Și nu am această pretenție pentru că știu că adevărul absolut nu există. Există, în schimb, diverse perspective de a privi același lucru și toate sunt în regulă și ne pot fi de folos.
Mulțumesc anticipat pentru înțelegere și disponibilitate!
Anul acesta, de Ziua Copilului am fost la evenimentul EduFortress Childhood Festival. Un eveniment organizat în Suceava de EDU MAX – Centru de Dezvoltare Personală și Profesională.
Apropo, dacă ai copii, merită să mergi cu ei anul viitor la acest eveniment! 😊 Au foarte multe ateliere cu activități faine pentru copii de toate vârstele!
Am fost la acest eveniment invitat fiind de Elena Manuela David, cu care am o colaborare frumoasă de mai mulți ani de zile în proiectul PASIUNE ÎN ACȚIUNE și, mai nou, și în acest proiect. Am sentimentul că vor urma și altele în anii următori! 😊
Manuela m-a invitat să susțin sâmbătă seara, de la 18.00 la 19.00, un workshop despre PASIUNI pentru voluntarii din cadrul evenimentului. Ca să-ți faci o idee, la acest eveniment au fost aproximativ 130 de voluntari liceeni care au asigurat buna desfășurare a atelierelor. E ceva!!! 😊
Toată ziua de sâmbătă m-am tot plimbat de la 09.00 la 18.00 „în sus și-n jos” de-a lungul atelierelor, observând ce activități se desfășoară, întâlnindu-mă cu diverse persoane și povestind diverse cu Manuela și alți sponsori ai evenimentului.
Din varii motive, nu am mai putut susține workshop-ul sâmbătă seara și l-am reprogramat pentru a doua zi dimineață. Am avut o ușoară părere de rău pentru că nu am mai putut susține workshop-ul – pentru că pentru acest lucru venisem -, dar acea ușoară părere de rău a dispărut la gândul că voi susține workshop-ul respectiv a doua zi.
Duminică dimineață m-am trezit cu o întrebare puternică în minte, o întrebare ce nu-mi dădea pace: „Ce caut eu la acest eveniment eduFortress?!?! Ce caut eu aici, în condițiile în care am fost invitat și am venit să susțin acel workshop despre PASIUNI pentru voluntarii liceeni și nu am reușit, din varii motive, să susțin acel workshop sâmbătă seara? E drept, o să-l susțin duminică dimineață, dar totuși „Ce caut eu la acest eveniment eduFortress?!?!” De ce sunt aici?!?!””
M-am obișnuit, în timp, cu următoarea constatare: când ai o întrebare la care dorești cu adevărat răspunsul – adică nu întrebi doar pentru „a te afla în treabă” sau pentru a „zgândări Universul” cu curiozitatea ta prostească de genul „băgat bățul prin gard” -, afli răspunsul! 😊 Negreșit și indubitabil! 😊 Nu are cum să fie altfel, pentru că Universul e creat să ne ajute, nu să ne încurce!
Și am primit răspunsul! 😊 A fost un răspuns atât de clar încât nu am avut niciun dubiu că nu este acel răspuns. Și a fost un răspuns atât de clar încât i-am scris Manuelei un mesaj pe WhatsApp cu întrebarea mea și răspunsul primi.
Răspunsul ei? „Așa este!!! Asta am făcut și eu toată ziua!!!”
Ei, poftim!!! 😊 Ce să mai zici în astfel de momente?!?! Nu mai zici nimic pentru că nu mai este nimic de zis! Te bucuri că ai „simțit bine” și că ai avut încredere în ceea ce ai simțit și manifești recunoștință pentru ceea ce s-a întâmplat și pentru răspunsul primit. Ce altceva să mai faci sau să mai spui?!?! 😊
A doua zi am susținut workshop-ul în fața unei treimi dintre voluntari, pentru că ceilalți voluntari erau deja la ateliere, să asigure buna desfășurare a activităților. M-am bucurat că am putut susține workshop-ul – pentru care am fost invitat și am venit -, am mai dat o „raită” pe la ateliere și am plecat spre București.
Care a fost, de fapt, „treaba mea” la eduFortress?!?! 😊
Treaba mea a fost să curăț câmpul energetic al evenimentului – alături de alte persoane care au făcut acest lucru – pentru ca evenimentul să se desfășoare cât mai bine cu putință în condițiile unui flux mare de copii și adulți – peste 10.000.
Treaba mea a fost să curăț câmpul energetic al evenimentului, așa cum fac ori de câte ori susțin un curs, workshop, seminar, conferință sau sesiune de coaching și terapie. Pentru ca lucrurile să se desfășoare întotdeauna pentru Binele nostru Suprem.
Evident, nu am fost de la început conștient de acest lucru, dovadă că întrebarea „Ce caut eu la acest eveniment eduFortress?!?!” a apărut în minte duminică dimineață. Dar am observat că uneori ni se clarifică anumite lucruri în timp ce le facem, nu înainte. 😊
Cum fac această curățare de câmp energetic?!?! „Plimbându-mă”, aparent fără nicio treabă, lăsând energia și intențiile să-și facă treaba și folosindu-mă de toate cunoștințele și abilitățile dobândite de-a lungul anilor prin practică de zi cu zi. Simplu! 😊 Ca în acest video! 😊
Lucru pe care îți recomand și ție să-l înveți, ca să-l folosești atunci când este necesar. Pentru că trăim fiecare clipă a vieții noastre într-o „mare de energie” și ar fi de preferat să învățăm să lucrăm cu această energie, pentru Binele nostru Suprem. Mai ales că noi, „în spatele materialității noastre palpabile”, suntem energie.
Dacă simți că ai nevoie de mai multe informații despre acest subiect, dă-mi un semn și povestim.
P.S. Mulțumesc, Răzvan Straton, că ai fost „pe fază” și ai înregistrat „plimbarea” mea „fără nicio treabă” prin eveniment, în timp ce făceam ceea ce aveam de făcut! 😊
Dacă dorești să afli mai multe informații despre proiectele mele pentru tine, intră aici
Mulțumesc!