După ce am făcut „curățenie” în mintea noastră – în sensul că anumite părți am decis să le păstrez, altele le-am lăsat să plece și pe unele le mai las un pic până hotărăsc ce fac cu ele -, pot trece la un pas important din Viața mea.
Aș putea spune că acum începe, cu adevărat, Viața noastră. Pentru că, dacă până acum mintea mea a creat în mod inconștient diverse părți pentru diverse persoane din Viața mea, acum a venit momentul să fac acest lucru în mod conștient.
De ce?
Pentru că doresc să obțin anumite rezultate și pentru că vreau ca Viața mea să fie într-un anume fel sau vreau să nu mai fie într-un anume fel. Și, în funcție de aceste rezultate pe care le doresc – conștient – în Viața mea, încep să aleg persoanele din jurul meu pentru care „invit” mintea să creeze părți constructive. Pot fi mentori, maeștri, experți care mă pot ajuta să obțin ce îmi doresc.
Și din tot acest proces, din toată această străduință, din toată această practică a mea de a crea în mod conștient părți în mintea mea – părți care mă ajută -, ajung la un moment dat, la rândul meu, să fiu ales de alți oameni ca mentor, maestru sau expert. Oameni care, la rândul lor, vor să-și creeze în mințile lor părți care îi ajută. Iar acesta e un semn bun că ai atins un anumit nivel de măiestrie în gestionarea propriei tale minți. E mare lucru!
Până atunci, te poți abona la newsletter-ul „O idee de la Romeo” pentru a afla, în timp, și alte informații utile pentru tine.
Și bineînțeles că te poți abona la canalul meu de YouTube pentru a vedea întreaga serie „Arheologie de familie” și alte secvențe video care sunt de interes pentru tine.
Revin cu următorul episod în 2 zile.
[maxbutton id=”1″ url=”https://romeocretu.ro/formular-newsletter” ]