fbpx
Sari la conținut
Prima pagină » Blog » De ce tristețea este prost înțeleasă?

De ce tristețea este prost înțeleasă?

  • Conținut testat și validat de

 

Vara aceasta am avut o perioadă mai relaxată în Viața mea.

 

Nu am avut contracte în derulare cu companii în special din cauza pandemiei, dar și din cauza concediilor.

 

Andy nu a mai putut organiza taberele de dezvoltare personală Self Mastery Bootcamp și People Mastery Bootcamp în care sunt trainer, din cauza restricțiilor.

 

Iar în august nu am simțit să organizez niciun curs „Schimbă-ți convingerile care nu te (mai) ajută!” pentru că am simțit „mood”-ul de vacanță pe care oamenii îl aveau.

 

Așa că am „făcut naveta” între București și Rucăr unde am prins câteva zile în care am putut sta liniștit ore în șir în hamac, în grădină.

 

Și astfel am putut înregistra o secvență video de aproape 4 minute pe care o poți urmări aici:

 

Este despre tristețe, poate una dintre cele mai prost înțelese emoții umane de către majoritatea oamenilor.

 

De ce?

 

Cel puțin din următoarele 5 motive:

 

1. Tristețea este firească. Este ca orice emoție sau orice altă stare pe care o experimentăm în această Viață și își are rostul ei. Uneori, rostul tristeții este să ne arate că avem un anumit conflict interior. Alteori ne arată că nu ne mai place ceva anume, ne deranjează ceva sau ne preocupă ceva.

 

2. Este o mare diferență între tristețea care ne încearcă din când în când și tristețea de zi cu zi. Prima este semn că a venit momentul să schimbăm ceva în Viața noastră, a doua poate ajunge în zona patologică.

 

3. Cu cât tristețea este mai profundă, cu atât există o probabilitate mai mare să schimbăm anumite lucruri la nivelul ființei noastre.

 

4. Nu cred că cineva își dorește în această Viață să fie trist sau tristă. Dar dacă tot ne vizitează din când în când tristețea, ar fi bine, așa cum bine spunea cineva, să o invităm la masă, să o servim cu o cafea și să stăm de vorbă cu ea acolo, în dialogul nostru interior. A ne fi teamă de tristețea noastră poate genera și mai multă tristețe.

 

5. Atunci când trecem printr-o tristețe – mai mare sau mai mică – și o gestionăm cum se cuvine, căpătăm noi înțelesuri, descoperim noi laturi ale ființei noastre și putem să ne trăim Viața după acea tristețe într-un alt ritm, cu alt Scop, cu altă înțelegere asupra lumii și asupra noastră.

 

Așadar, tristețea își are rostul ei în această lume, ca orice lucru pe lumea aceasta. Dacă tristețea nu ar fi avut niciun rost în lumea în care trăim, Universul nu ar fi creat-o și nu ar fi lăsat-o să se manifeste.

 

De aceea merită să fim recunoscători pentru că, din când în când, avem propriile noastre tristeți care ne ajută să învățăm să ne trăim Viața altfel.

 

Dacă simți că e pentru tine, te poți abona la newsletter-ul „O idee de la Romeo” pentru a afla, în timp, și alte informații utile pentru tine. Pentru că intenția mea este ca săptămânal să vin către tine cu o idee faină, de aplicat imediat, idee care îți poate schimba Viața cu adevărat. Nu mă crede pe cuvânt! Vezi cum va fi pentru tine!

 

Bineînțeles că te poți abona și la canalul meu de YouTube pentru a vedea și alte secvențe video care sunt de interes pentru tine.

 

[maxbutton id=”1″ url=”https://romeocretu.ro/formular-newsletter” ]