Ce m-a învățat Furia? – 20 de idei învățate la Furie, prin Furie, în Furie

Una dintre provocările mele în Viață a fost și este, uneori, Furia. Știi, acea energie care invadează corpul în câteva milisecunde, energie care are capacitatea de a distruge tot (sau aproape tot) în jur. Dacă nu știi ce e aia, mă bucur pentru tine, deși îmi este greu să cred că nu ai experimentat măcar o dată în Viață un moment de furie. 😊

Din momentul în care am devenit conștient de Furie în Viața mea – și mai ales în momentul în care am devenit conștient de cât de mult rău pot face și îmi pot face când mă înfurii -, am început să lucrez, în ritmul meu, să devin prieten cu Furia. Și am devenit. Și mai am de lucru. Mai ales că, uneori, nu e despre Furie, ci e despre alte emoții care generează Furie. Emoții neînțelese, neexprimate, deghizate.

Nicoleta, Maestra care m-a inițiat în Reiki, m-a ajutat foarte mult să înțeleg această Furie din mine, să o accept și să încep să mă împrietenesc cu ea. Ea a fost cea care mi-a spus de multe ori, în forme diferite, ca să înțeleg: „Și care e problema cu Furia? Preferi să o ții în tine și să salvezi aparențele sau preferi să spui ce ai de spus, ca să fii sănătos la cap?”. Mulțumesc mult, Nicoleta, pentru ajutor!

Nu sunt deloc mândru de momentele în care am fost furios, foarte furios, enervant de furios sau absolut furios (am experimentat de câteva ori momente de furie absolută și m-am speriat. Și am zis că ar fi bine să evit zona respectivă 😊). Dar sunt, acum, recunoscător pentru acele momente, pentru că, exact în acele momente, Furia m-a învățat o grămadă de lucruri despre cum să gestionez, cât mai bine cu putință, relația cu ea. Furia mi-a fost – și îmi este uneori – cel mai bun profesor despre cum să dau Furia la o parte din Viața mea, cum să o gestionez sau să o alchimizez. De aceea, oricât de ciudat ar suna, sunt recunoscător Furiei din Viața mea, pentru că mă ajută să devin mai calm, mai liniștit și mai plin de pace.

Ce m-a învățat Furia? O grămadă de lucruri, vreo 20, din câte am numărat, nu neapărat în ordinea în care le-am listat mai jos. Și lista rămâne deschisă pentru actualizare, pe măsură ce conștientizez ceea ce a adus în Viața mea.

Furia m-a învățat că este o emoție ca oricare alta. E drept, poate fi o emoție foarte distructivă, dar e o emoție ca oricare alta.

Tot Furia m-a învățat că am învățat-o de la părinții mei, care, la rândul lor, au învățat-o de la părinții lor care, la rândul lor, au învățat-o de la părinții lor și așa mai departe, în tot neamul.

Furia m-a învățat că, dacă nu învăț să mă împrietenesc cu ea, se va duce așa la copiii mei și apoi la copiii copiilor mei și apoi la copiii copiilor copiilor mei și tot așa, în neamul ce va să vină.

Tot Furia m-a învățat că totul este o chestiune de dozaj în Viață. Una este furia și alta este FURIA.

Momentele de furie mi-au arătat spectrul Furiei mele și modul în care pot restrânge acest spectru pentru a lăsa loc altor emoții care sunt mai constructive, mai productive.

Furia m-a învățat că întotdeauna există ceva în spatele ei: o neputință, o dezamăgire, o iritare, o stare de oboseală, stres, neîndemânare, nepricepere, lipsă de curaj, frică, teamă, rușine, vinovăție, critică etc. Cu alte cuvinte, Furia mi-a arătat că e doar un indicator ce îmi arată că, dincolo de manifestarea ei, se întâmplă ceva mai profund la unele din straturile ființei mele. Și m-a învățat să fiu recunoscător pentru că apare în Viața mea, pentru că, astfel, cu ajutorul manifestărilor ei de Furie 😊 reușesc să curăț și să vindec alte emoții, stări și sentimente care nu îmi mai sunt de folos.

Furia m-a învățat să o recunosc, să o simt cum pulsează în mine, să-i înțeleg etapele de manifestare în interior și exterior. Pentru că, doar înțelegând, pot schimba ceva, dacă îmi doresc să schimb.

Momentele de Furie m-au învățat să recunosc atunci când sunt furios și să pot spune „Acum sunt furios!”, fără să-mi mai fie jenă sau teamă să spun acest lucru.

Tot Furia m-a învățat să iau o pauză, să inspir profund de câteva ori, să merg sau să alerg ca să-i mai disip din energie ca să o pot gestiona și să o mențin la un nivel constructiv, productiv.

Furia m-a învățat să-mi adresez întrebările potrivite, în timp ce o experimentam sau după, întrebări care m-au ajutat să mă cunosc mai bine pe mine și să o cunosc mai bine și pe ea, Furia. Cum poți schimba ceva ce nu cunoști? Iar întrebările respective le-am luat apoi și le-am folosit și pentru a mă împrieteni cu alte emoții. 😊

Furia m-a făcut mai conștient în timp ce ea se manifesta în interiorul și în exteriorul meu. M-a dus în zona în care sunt foarte conștient și îmi asum ce fac atunci când sunt furios. Astfel, m-a ajutat să-mi dau seama că nu e necesar să o trăiesc și că pot să o înlocuiesc cu altă emoție constructivă, productivă.

Tot Furia m-a învățat că manifestarea ei diferă mult, în funcție de intenția din interiorul meu. Vreau să construiesc sau să dărâm? „Hm, cum poți construi cu Furie sau prin manifestarea Furiei?” Simplu! Atunci când îți spui „Așa nu se mai poate!” și te scoți tu, pe tine, din amorțeală, din apatie, din indiferență sau nepăsare, din vinovăție sau din rușine. Și atunci când trasezi granițe în relațiile cu oamenii care au tendința să intre cu bocancii în Viața ta. Sau atunci când cineva încearcă să te convingă de adevărul sfaturilor pe care ți le oferă, dar tu nu i le-ai cerut. 😊 Și mai sunt, cu siguranță, și alte momente în care Furia este constructivă, pentru că este din intenție de construcție, nu de distrugere.

Furia m-a învățat să recunosc spectrul de furii ale celorlalți. Ce spectacol! Ce minunăție! Ce grandoare! 😊 Și, astfel, mi-am înțeles și mai bine Furia și m-am împrietenit și mai mult cu ea.

Și tot Furia m-a învățat să mă opresc atunci când îmi vine să o manifest fizic, pentru că pot distruge totul în jur (sau parțial, în funcție de intensitatea Furiei 😊).

Furia m-a învățat să explorez și alte emoții pentru a face lucrurile altfel în Viața mea: mai productiv, mai constructiv. Cu alte cuvinte, Furia a fost, de multe ori, un prim pas spre a mai învăța ceva despre mine, despre oameni și despre lume.

Momentele de Furie m-au învățat că, dacă simt Furie, înseamnă că ceva din ceea ce fac nu mai este în acord cu cine sunt, acolo, în interiorul ființei mele. Unele momente de Furie mi-au arătat că sunt pe cale să mă trădez pe mine sau m-am trădat deja pe mine. Și, astfel, m-au ajutat să mă întorc la ceea ce este important și adevărat pentru mine.

Furia m-a învățat să am grijă de mine și de cei din jurul meu, exact în momentele de Furie. Clipele de conștientizare, luciditatea pe care am avut-o în anumite furtuni, m-au ajutat să păstrez un echilibru interior care a dus la rezolvarea unor situații (chiar dacă ceilalți poate nu au înțeles, cu adevărat, ce am făcut sau am vrut să fac).

Și tot Furia mi-a adus aminte de momentele în care ar fi meritat să-mi exprim Furia pentru a nu mă lăsa călcat în picioare și, astfel, să cresc nivelul Furiei din lume prin propria mea Furie generată de propria neputință de a-mi manifesta Furia. Pentru că da, uneori e mai benefic să ne exprimăm Furia, decât să o ascundem, să ne prefacem că nu o avem sau, și mai provocator, să o reprimăm (Nicoleta, iarăși, mulțumesc de ajutor!).

Furia m-a învățat să o respect, să o recunosc și să o apreciez pentru înțelegerile și conștientizările pe care le-a adus și le aduce în Viața mea. „Ce aș fi eu fără Furia mea?” sună cu totul și cu totul altfel, din această perspectivă.

Și, nu în ultimul rând – repet, lista rămâne deschisă și poți adăuga și tu propriile idei învățate în relație cu Furia sau cu alte emoții -, Furia m-a învățat să recunosc fiecare progres, oricât de mic și, aparent, neînsemnat, pe care l-am făcut în procesul de gestionare a ei. Pentru că acei pași mărunți pe care-i facem nu sunt deloc mărunți. Salturile calitative se fac prin acumulare cantitativă. Fiecare pas pe care îl facem este semnificativ pentru schimbarea pe care o putem genera în interiorul nostru și în afara noastră. Ar fi de preferat să ne aducem aminte mai des de acest aspect.

Cred că una din cugetările care m-au ajutat cel mai mult să devin prieten cu Furia mea este aceasta: „Calmul este mai presus de inteligență!”. A fost spusă de J. F. Kennedy și a avut mare impact în Viața mea. Îmi aduc aminte că, atunci când am citit-o, parcă m-a lovit ceva în moalele capului, ceva de genul „Degeaba ești inteligent, Romeo, dacă ești furios! Vei folosi Furia pentru a distruge, în loc să folosești Calmul pentru a construi!”.

Sunt calm? Uneori. Liniștit? Alteori. În pace? Câteodată. Dar, din ce în ce mai des și pe perioade mai lungi de timp. Iar când nu sunt calm, liniștit și în pace, apare Furia care îmi arată că ceva se întâmplă în interiorul meu. Și că ar fi cazul să rezolv ce am de rezolvat, ca să mă întorc în stare de calm, liniște și pace.

De aceea sunt astăzi prieten cu Furia: pentru că m-a învățat o grămadă de lucruri pe care nu aveam cum să le învăț dacă nu era prezentă în Viața mea. O grămadă de lucruri prin care pot, acum, să le ofer suport și altor oameni care vor să se împrietenească cu emoțiile lor și, evident, cu ei înșiși. Pentru că asta face prietenia cu emoțiile noastre: ne împrietenește cu noi înșine. Și, devenind prieteni cu noi înșine, ne recunoaștem și ne apreciem din ce în ce mai mult.

Calmul este mai presus de inteligență. 😊

Mulțumesc!