Ieri, 03 septembrie, am postat câteva cuvinte pe facebook, cuvinte care au declanșat un val de comentarii la care nu mă așteptam. Poți vedea postarea și comentariile generate aici:
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2332008273492803&id=100000509580168&_rdr
După ce au început comentariile mi-am dat seama că a fost o eroare de traducere în mintea mea. Cumva, gândul pe care l-am avut nu am reușit să îl „traduc” cel mai bine în cuvinte, în special prima frază. Și îmi cer iertare pentru asta! M-am grăbit, am crezut că am înțeles ce postez și s-a dovedit că la un moment dat nici eu nu mai știam ce să cred despre ce am postat.
Dincolo de eroarea de comunicare (ce mi-a arătat încă o dată că etichetele pe care le folosim – cuvintele – nu zugrăvesc întotdeauna cel mai bine gândurile noastre), am simțit nevoia să revin azi cu acest articol în care aduc ceva completări la mesajul de ieri. Pentru că ieri am tot stat și analizat ce am vrut să spun și ce a ieșit și ce a înțeles fiecare.
Singurul frază pe care aș reconfigura-o este prima, cea cu „Nu cred că este necesar să fii fidel sau loial companiei din care faci parte.”. Aș spune mai degrabă „Nu cred că trebuie – și subliniez trebuie – să fii fidel sau loial companiei din care faci parte.”. Restul aș lăsa neschimbat. Și explic și de ce, bineînțeles, din perspectiva mea.
Lucrând cu diverse companii și manageri și angajați de-a lungul timpului am observat următoarele aspecte:
Unii angajatori încearcă – uneori cu o insistență și perseverență extremă – să își fidelizeze sau loializeze angajații prin programe pe care majoritatea angajaților nu dau doi bani (de unde știu? Îmi spun cursanții pe la cursuri sau în sesiunile de coaching de business). În loc să creeze un climat de lucru în care fiecare angajat – pe cât posibil – să își atingă maximum de potențial.
Cumva, pentru că unii manageri nu știu să facă acest lucru – să îi ajute pe angajați să atingă maximum de potențial – încearcă să îi fidelizeze sau loializeze din frica de a nu pleca angajații și astfel să rămână locurile vacante și munca nefăcută. Ceea ce mi se pare o acțiune total nepotrivită dacă vrei, ca manager, să ai în companie un climat de lucru performant în adevăratul sens al cuvântului. Pentru mine performanță înseamnă atunci când se obține performanță la nivel de companie, echipă și individ în același timp.
Dacă ești angajat și simți că acea companie din care faci parte încearcă să te fidelizeze și loializeze în acest mod, vin și spun că nu trebuie să fii fidel sau loial acelei companii. Adică nu te chinui să fii fidel sau loial unei companii în care nu crezi. Ci spun că este vital să fii loial calității muncii tale, indiferent din ce companie faci parte. Pentru că această loialitate față de tine și față de munca ta este cea care te va ajuta să găsești o altă companie mai potrivită și un loc de muncă mai potrivit. Sau, de ce nu, să creezi propria ta afacere în care să faci lucrurile altfel.
Mai mult: însăși ideea de loialitate și fidelitate față de companii o pun sub semnul întrebării pentru că, din punct de vedere sociologic, o companie, o organizație este un construct mental cu care lucrăm. Sunt loial ca și angajat cui? Brandului companiei? Structurii sale organizaționale? Managerilor? Domeniului său de activitate? Proceselor de lucru? Cui? Și până unde extind această loialitate și fidelizare? Până în momentul în care devine atașament, dependență și uit de mine ca persoană?
Din perspectiva cealaltă, a angajatului sau a managerului: am întâlnit manageri și angajați care încearcă uneori cu disperare să devină sau să arate că sunt fideli sau loiali companiei pentru a-și păstra privilegiile pe care le-au primit. Cu alte cuvinte, din frica de a nu fi dați afară pentru performanțe scăzute. Nu e tot o formă de nebunie care este întreținută la un anumit nivel de anumite sisteme de fidelizare și loializare care uneori nici măcar nu mai recompensează performanța și calitatea muncii? Întreb, pun în discuție, nu dau cu parul. Departe de mine acest gând de a lovi. Doar că văd în jurul meu mulți oameni care se plâng de companii și, unii mai deschiși, de plâng de ei înșiși, de neputința lor, de incapacitatea lor temporară de a se desprinde de acolo de unde sunt și de a nu se mai trăda pe ei.
Cam atât am avut de spus. Cu alte cuvinte, postarea de ieri ar suna astăzi așa:
„Nu cred că trebuie să fii fidel sau loial companiei din care faci parte.
Dar cred că este vital să fii loial calității muncii tale, indiferent din ce companie faci parte.
Cu o companie te însoțești o perioadă. Cu tine te însoțești toată viața.
Nădăjduiesc faptul că aceste mai multe cuvinte au adus mai multă claritate în ce privește puținele cuvinte de ieri postate. Mulțumesc!