fbpx
Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Uită-te la ce te uiți!

Uită-te la ce te uiți!

  • Conținut testat și validat de

Nu îmi e clar de unde știu, dar știu că cei de la Sony au avut acest slogan atunci când au lansat o nouă gamă de televizoare, acum ceva ani în urmă. Am căutat slogan-ul pe net, dar e posibil să nu fi căutat bine, pentru că nu l-am găsit. Așa că e posibil să știu, dar eronat, că acest slogan aparține celor de la Sony. ☹

 

Dacă te-am dus un pic într-o zonă de confuzie, te rog să mă ierți! Intenția mea era să-ți atrag atenția asupra faptului că unele lucruri le știm, dar nu mai știm de unde le știm și nici nu mai știm dacă le-am știut vreodată sau dacă nu cumva le încurcăm cu altele știute, dar nu la fel. ☹

 

În fine… ideea e că mi-a plăcut sloganul. Pentru că mi-a transmit Ideea de a te uita la ce te uiți, nu numai la ceea ce vezi la ce te uiți. Adică a te uita și la televizorul la care te uiți din perspectiva a ceea ce au creat cei de la Sony pentru tine. Nu doar a te uita la ceea ce se afișează pe ecran.

 

Același lucru e valabil și cu cărțile. Și această Idee mi-a venit în minte atunci când a sosit exemplarul de probă – sau „bunul de tipar” cum i se mai spune – al cărții „Plan de Zbor pentru liceeni – Ghid de lucru pentru descoperirea și monetizarea pasiunilor”. Carte pe care am scris-o dintr-o suflare într-o săptămână (ca și pe celelalte), dar la a cărei copertă am lucrat 3 luni de zile. Iar Ideea acestui articol mi-a venit în minte ieri, când m-a sunat o persoană să-mi spună că îi place foarte mult cum a ieșit coperta (persoană căreia îi cerusem feedback după prima lună de lucru la copertă).

 

Care e Ideea?

 

Ideea este următoarea: atunci când cumperi o carte și o citești, bucură-te de ideile din carte și pune-le în practică în Viața ta. Și, în timp ce faci acest lucru, uită-te la carte. Uită-te la ce te uiți și străduiește-te să apreciezi sau să percepi cel puțin 7 aspecte:

 

Modul în care este construit designul copertei – elemente grafice, culori, așezarea elementelor grafice pe copertă, semnificația pe care ți-o transmite designul ales -, toate având scopul de a-ți crea o primă impresie frumoasă, care să te imbie să răsfoiești cartea;

Elementele care sunt lăcuite selectiv pe copertă – acele elemente care generează o senzație plăcută când cartea este privită din diverse unghiuri și care au rolul de a-ți capta și mai mult atenția;

Modul în care sunt aranjate paragrafele în pagină, spațiile generoase dintre partea de sus a foii și titlu (nu uita și de ceea ce este scris în antet sau în subsolul paginilor, pe fiecare pagină 😊), dintre titlu și primul paragraf, spațierea dintre paragrafe – toate gândite cu scopul de a te ajuta să parcurgi mai ușor rândurile cu idei;

Tipul de font utilizat pentru redactare și mărimea lui, font care poate crea senzația de ușurință în lecturare (sau nu);

Imaginile din carte (dacă sunt) și modul în care sunt utilizate pentru a accentua anumite idei;

Paginile albe care au rolul de a marca spații importante între capitole sau între diverse idei, pagini pe care poți nota propriile tale idei și, nu în ultimul rând,

Prima pagină din carte, unde este spațiu generos pentru un autograf din partea autorului. 😊

 

Dacă nu ai îndrăznit până acum să scrii o carte sau nu te-ai uitat cu atenție la o carte, e posibil să nu fi observat toate aceste elemente. Evită să disperi! 😊 Vei avea timp suficient să le apreciezi și mai mult atunci când vei scrie cărțile tale sau vei cumpăra următoarea carte pentru a o citi.

 

De ce te invit să observi și să apreciezi toate aceste elemente (și altele pe care nu le-am menționat aici, cum ar fi tipul de carton utilizat pentru copertă și tipul de hârtie utilizată pentru conținutul cărții)? Pentru că sunt gândite mult și bine pentru a-ți crea o experiență cât mai plăcută, cât mai frumoasă. Au fost investite timp, efort, energie și bani pentru ca o carte să arate cum arată.

 

Iar dacă nu te-am convins, iată încă o Idee.

 

Din momentul în care o carte este redactată, se întâmplă următoarele lucruri:

 

Se corectează – cartea poate fi citită de una sau mai multe persoane pentru a se identifica ce corecturi sunt necesare din punct de vedere gramatical, ce merită modificat pentru ca ideile să fie înțelese cât mai ușor cu putință și ce schimbări sunt necesare în ce privește formatul anumitor secțiuni;

 

Se „dă la DTP” și se revizuiește de mai multe ori – „DTP” înseamnă „desktop publishing”, adică procesarea textului şi imaginilor unui document (fişier), cu ajutorul unui computer, având ca scop tipărirea acestuia. Se face de către un specialist, iar autorul (în cazul meu) revizuiește de mai multe ori versiunile primite de la DTP-ist, pentru ca totul să arate foarte bine.

 

Dacă te întrebi de ce trebuie mai multe revizuiri ale DTP-ului, îți spun că nu trebuie. 😊 Dar sunt necesare, pentru că, de fiecare dată când revizuiești noua versiune DTP a cărții, mai observi anumite lucruri care merită modificate. M-am întrebat de multe ori de ce nu le văd „din prima” pe toate, ca să nu mai zăpăcesc „omul de la DTP” cu toată lista de corecturi și cu atâtea revizuiri. E complicat să le vezi pe toate „din prima” pentru că,

 

de pe o parte, sunt multe și sunt conectate între ele (după ce se fac anumite modificări, îți dai seama ce modificări mai merită făcute) și,

pe de altă parte, pe măsură ce revizuiești conținutul cărții, îți dai seama că o frază poate nu sună prea grozav, un cuvânt poate genera posibile alte interpretări și așa mai departe.

 

Toate cărțile pe care le-am scris până acum:

 

Viața merită trăită!
Obiective și Obiceiuri
Schimbă-ți convingerile care nu te (mai) ajută!
Gânduri primite (și trimise mai departe) și
Plan de Zbor pentru liceeni

 

au „beneficiat” de cel puțin 3 revizuiri în faza de DTP. Cele mai multe revizuiri cred că le-am avut la „Gânduri primite (și trimise mai departe)”, revizuiri care au fost în număr de 7 sau 8.

 

După ce se finalizează „revizuirile DTP”, se tipărește un exemplar de probă – sau „bun de tipar” cum i se mai spune -, care se revizuiește o dată sau de două ori. Am constatat, cu surprindere, cât de diferit „se vede” conținutul unei cărți pe cartea tipărită, față de conținutul afișat pe ecranul calculatorului. Și constat cu interes că, deși știu acest lucru, de fiecare dată mă ia prin surprindere cât de diferit este totul. De exemplu, poți să-ți dai seama din bunul de tipar că un anumit text merită să fie pe pagina din stânga sau din dreapta sau că merită să lași o pagină albă în spatele unei pagini cu conținut sau că a rămas antetul „agățat” pe o pagină albă. Nu mai pun la socoteală emoția generată de faptul că ești printre primii care țin în mâini primul exemplar tipărit al acelei cărți. 😊

 

Ei bine, în paralel cu tot acest proces, se lucrează la copertă. Spuneam că, spre deosebire de celelalte cărți pe care le-am scris, la „Plan de Zbor pentru liceeni” am lucrat cel mai mult la copertă. Pur și simplu nu reușeam să ajung la grafica ce simțeam că merită să fie. Știam că vreau să fie un balon care să transmită ideea de zbor liber, plin de aventură, dar nu-mi plăceau soluțiile grafice găsite. Până când, după aproape 3 luni, a apărut GRAFICA. Acest balon care zboară de-a lungul unui drum șerpuit – Planul de Zbor – și ajunge la destinația (pe coperta spate) care era în mintea liceanului care conduce balonul. De aceea te invit ca, atunci când o să ții în mâinile tale un exemplar din această carte (pentru că este pentru liceeni, dar nu este doar pentru liceeni), să desfaci cartea astfel încât să vezi ambele coperți în același timp. Și atunci vei înțelege și mai clar de ce a fost creată coperta așa. Plus că este în carte și un capitol numit „De ce coperta cărții arată așa?”. 😊

 

Pentru că, în final, balonul a fost desenat cu watercolor*, ultimele 3 ore din timpul alocat coperții au fost utilizate pentru retușuri de finețe. Da, știu că sunt perfecționist în anumite privințe, dar nu am crezut că pot fi chiar așa. 😊 Motivul a fost următorul: știu că un cititor nu ar fi avut cum să observe micile retușuri care ar fi fost necesar a fi făcute, dar eu aș fi observat. Și aș fi observat de fiecare dată când aș fi luat un exemplar din această carte în mâini pentru a-l dărui unui licean sau pentru a scrie un autograf unui cititor. Și nu ar fi fost o experiență prea plăcută, luând în calcul miile de exemplare care se vor vinde sau vor fi dăruite liceenilor în proiectul „PASIUNE + ACȚIUNE = REZULTATE”.

 

Sunt multe aspecte de care merită ținut cont atunci când scrii o carte și vrei să o tipărești. Sunt! Acesta este unul din motivele pentru care mi-a venit în minte să scriu acest articol: uită-te la ce te uiți! Apreciază, pe cât posibil, conținutul unei cărți și modul în care acea carte este creată, în sine. Vei descoperi nuanțe și detalii semnificative, care te vor încânta și mai mult. Și, astfel, vei aprecia strădania autorului de a-ți oferi o experiență frumoasă, la un preț bun. Pentru că prețul contează și cu banii încasați din vânzarea cărților poți face alte lucruri.

 

Acesta este motivul pentru care „Plan de Zbor pentru liceeni” are prețul de 50 de lei: jumătate din prețul cărții va fi direcționat către Asociația „Dăruiește pentru Educație!”, asociație prin care încurajăm liceeni din toată țara să-și descopere pasiunile și să le pună în practică. Fiecare persoană care cumpără această carte devine „instant” Dăruitor în proiectul „PASIUNE + ACȚIUNE = REZULTATE”. Și nădăjduiesc faptul că vor fi multe persoane care vor cumpăra această carte. Pentru beneficiul lor, al liceenilor și al nostru, al tuturor.

 

Revin în curând cu detalii pe site despre cum poți achiziționa unul sau mai multe exemplare din această carte.

 

Între timp, dacă intenționezi să scrii o carte și Ideea aceasta, prezentată în articol, ți se pare relevantă, te invit cu drag să te abonezi la newsletter-ul „O Idee de la Romeo” pentru a primi săptămânal câte o astfel de Idee ce te ajută să-ți faci Viața mai frumoasă.

 

[maxbutton id=”1″ url=”https://romeocretu.ro/formular-newsletter” ]

 

Și primești și link-ul de descărcare a materialului „3 povești de Viață, cu Viață, de la Romeo”, povești care te pot inspira să-ți aduci aminte de poveștile tale de Viață, cu Viață.

 

Mulțumesc!

 

*Dacă te uiți cu atenție, culoarea balonului este creată din zeci de bucățele de nuanțe diferite care, mărite pe un ecran, într-un program de editare, arată ca mii de fâșii de culoare ingenios îmbinate. E extraordinar să ai ocazia să vezi așa ceva! 😊