fbpx
Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Sistemul educațional din România „prăjește” tot!

Sistemul educațional din România „prăjește” tot!

  • Conținut testat și validat de

 

Sistemul educațional din România, în formatul în care este structurat în prezent, „prăjește” tot! Adică, pe termen lung, distruge tot! Și îmi asum ce spun!

Pe ce mă bazez?

Iată 7 motive, observate de-a lungul celor 6 ani de proiect „Dăruiește pentru Educație! – Pasiune în Acțiune” și de-a lungul celor peste 13 ani de când copiii mei, Cristina și Vlad, sunt în acest sistem educațional din România!

 

Presiunea la nivelul elevilor

Presiunea la nivelul elevilor este foarte mare, din partea profesorilor, a părinților și a rudelor! Profesorii, părinții și rudele elevilor vor să-i vadă pe copii cei mai de succes copii, fără să aibă habar de ceea ce înseamnă, cu adevărat, succesul pentru copii. Și fără să aibă habar de ceea ce înseamnă, de fapt, succesul, cu adevărat.

Pretenții nerealiste, așteptări exagerate și dorințe fără noimă se împletesc într-un „twister” împotriva copiilor care, într-o formă sau alta, se străduiesc să-și „croiască” viitor într-o lume pe care noi, părinții și educatorii, nu o înțelegem. Așa cum, părinții și educatorii noștri, nu au înțeles lumea în care noi vom trăi. Apropo, „lumea în care vom trăi” este lumea în care trăim! O lume pe care nu o înțelegem pe deplin, dar avem pretenția că înțelegem lumea în care vor trăi copiii noștri! Înțelegi cât de inconștienți suntem?

 

Sistemul educațional depășit complet

„Complet” e puțin spus! Sistemul educațional din România este depășit înainte de a considera noi că este depășit! Știu că sună „aiurea” ce spun, dar mai citește, te rog, încă o dată: „Sistemul educațional din România este depășit înainte de a considera noi că este depășit!”. Cu alte cuvinte, sistemul educațional din România este cu mult în urmă față de vremurile în care trăim și în care trăim. Mult, mult în urmă! Dacă nu mă crezi, uită-te la cei care ne conduc!

 

Educatori – educatori, învățători și profesori – plictisiți de moarte, blazați, frustrați, nemulțumiți, iritați, furioși, depășiți complet de situație!

O să spui că exagerez! Te invit cu mine prin licee! Cu siguranță o să-ți schimbi părerea! O să spui că judec! O să-ți spun că mă străduiesc să nu judec, ci mă străduiesc să „văd” lucrurile așa cum sunt, în măsura obiectivității mele! Nu cred că poți să faci educație de calitate cu educatori care nu se pot vulnerabiliza în sensul potrivit în fața elevilor, care nu pot spune „Eu până aici știu, dar sunt foarte curios/curioasă să avem o dezbatere, să văd care sunt perspectivele voastre!” și fără educatori care să fie fermi, tranșanți și care să manifeste respect față de elevi.

 

Nu știm nimic!

Exagerez, evident, din dorința de a crea contrast! 😊 Dar nu chiar! Avem la îndemână foarte multă informație, dar, de fapt, știm foarte puține lucruri. Și este un lucru foarte bine cunoscut din știință faptul că, cu cât cunoaștem mai mult, cu atât zona de necunoaștere crește. Cu alte cuvinte, cu cât cunoaștem mai mult, cu atât ne dăm seama cât de puțin cunoaștem. Ei bine, acest „cu atât ne dăm seama cât de puțin cunoaștem” ar trebui să fie un îndemn la cunoaștere, dar, de multe ori, nu este.

De ce?

Pentru că „ni se rupe”! Și ce dacă sunt o mulțime de lucruri de aflat? Nu putem trăi și fără ele? Ba da, putem trăi și fără ele! Cu excepția situațiilor în care nu putem trăi fără ele, pentru că este ceva din noi care ne îndeamnă să căutăm, să aflăm, să experimentăm. De ce? Pentru o lume mai bună, pentru noi și pentru cei din jurul nostru.

 

Meditațiile

Într-o societate în care peste jumătate dintre elevi fac meditații la mai multe materii, este evident, din perspectiva mea, că sistemul educațional necesită reconfigurări din temelii. Pentru că, altfel, sistemul de meditații ajunge să fie – a ajuns să fie, te rog să mă scuzi pentru inocența mea -, un sistem paralel cu sistemul educațional. Iar noi, românii, ne pricepem de minune la „sisteme paralele”! Ba, aș putea spune, am putea să oferim cursuri și altora despre astfel de sisteme.

 

Comunicarea

În 6 ani de proiect pentru liceeni, adică proiectul „Dăruiește pentru Educație! – Pasiune în Acțiune”, ai idee câți diriginți, profesori și directori de licee am întâlnit, pasionați cu adevărat de lucrul cu elevii lor și care știu să comunice cu adevărat în proiecte de acest gen? Ai dreptate! Aproximativ 15%! Restul? Nepăsători, indiferenți, bucuroși că vine „cineva” să le țină orele și ei să se ocupe de altele, în loc să fie alături de elevii lor. Iar, uneori, cu o comunicare total defectuoasă, încât a trebuit să vorbesc de mai multe ori ca să stabilesc ce facem și cum facem. E trist? E mai mult decât trist! Este fără speranță! Cu excepția situațiilor în care ne apucăm și facem ceva, cu adevărat!

 

Volatilitatea lumii în care trăim

Dacă aduci la mine un elev, cu gândul de a-i recomanda o carieră spre care să se îndrepte ca să-i „fie bine” peste 10, 20, 30, 40 sau 50 de ani, o să mă uit la tine și o să-ți spun să te duci la altcineva. Aș zice, din neîncredere în sine, să te duci la cineva care se pricepe mai bine decât mine, dar, de fapt, te-aș trimite la altcineva pentru că nu aș avea ce să-ți spun. Cred, cu tărie, că, în zilele noastre, accentul nu mai este pe carieră, ci pe cât de adaptabil poți fi într-o lume care, literalmente, se schimbă de la o zi la alta. Ți se pare că spun prostii? Ia mai uită-te un pic în jur!

Și, cu siguranță, mai sunt și alte practici prin care sistemul educațional din România „prăjește tot”! Am prezentat 7 în acest articol, dar, cu siguranță, sunt mai multe! De aceea te invit să-mi trimiți și alte practici pe care le-ai observat în Viața de zi cu zi, practici prin care sistemul educațional din România „prăjește tot”!

Ce o să fac cu ele? Cu acordul tău, o să le dezvolt într-un articol separat. Că tot sunt „restant” cu un articol despre ce merită îmbunătățit la sistemul educațional din România. 😊 Mulțumesc anticipat pentru informații! Apreciez gestul!

Mulțumesc!

P.S. Acest articol l-am scris la 01:00 dimineața, după ce am tot cugetat toată ziua de dinainte la sistemul educațional din România și după ce am revăzut filmul „John Wick – Capitolul 1”, după ce am văzut, a doua oară, „John Wick – Capitolul 4”. O să scriu, cât de curând, un articol și despre acest film! De ce? Pentru că, uneori, vezi cu alți ochi primele episoade, după ce vezi ultimele episoade. Exact ca și în Viață și în Educație!

Mulțumesc!