Exact acum 3 luni și o zi 😊, pe 04 februarie, mi-a venit ideea acestei rubrici în care postez zilnic pe Facebook și Instagram. Nu-mi e clar de unde mi-a venit această idee și, sincer, prea puțin îmi pasă! 😊 Am învățat, în timp, să am încredere în ideile care vin „de nicăieri”, dar care îmi mișcă sufletul și mintea într-un mod care este greu de explicat în cuvinte.
Este posibil ca acesta să fie unul din motivele pentru care, probabil, am inițiat această rubrică. Cine poate ști? Mulțumesc, Cezar Moscaliuc, pentru că am aflat, într-una din postările tale, de acest motiv!
Un student l-a întrebat pe filozoful Krishnamurti:
„Cum credeţi că ar trebui să ne trăim Viaţa, domnule?”
Acesta i-a răspuns:
„Întâi de toate, ştiţi oare ce este Viaţa, ca s-o trăiţi? Nu glumesc, doar întreb. Pentru a vă trăi Viaţa, trebuie să cunoaşteţi ce este Viaţa şi, pentru a descoperi ce este Viața, trebuie s-o cercetaţi încă o dată.
Viața dumneavoastră nu este ceea ce vă spun despre ea tatăl sau mama dumneavoastră, societatea, profesorul dumneavoastră, vecinul dumneavoastră, religia dumneavoastră sau politicianul dumneavoastră.
Viața este făurită din lucruri mici, din bucuriile și trăirile de zi cu zi, clipă de clipă. Din zâmbetul soarelui de fiecare dimineață, din vântul care îți arată cum să zbori, din flori, din oameni, din tot ce te-nconjoară. Totul ne influențează, pentru că este despre ce și cum simți tu și cum alegi să vezi ce este înăuntru și în jurul tău.
Atunci de ce să întrebați: „Cum trebuie să îmi trăiesc Viața?”. Atunci doar o trăiţi, respectând esența – VIAȚA.”
Acum, la 3 luni și o zi de la lansarea acestei rubrici, am realizat o selecție de 21 de idei despre ce este – sau poate fi – fericirea pentru fiecare dintre noi. Nu o să intru în dezbateri despre faptul că, uneori, fericirea se poate confunda cu bucuria, alteori cu veselia, uneori cu o stare de satisfacție, alteori cu o stare de mulțumire… Recunosc, de multe ori, prea puțin îmi pasă de unele distincții pe care le facem noi, oamenii, în străduința noastră de a înțelege realitatea și a lucra cu ea. Din perspectiva mea, noțiunile noastre se suprapun într-o anumită măsură și, uneori, este greu de definit unde „se termină fericirea” și unde „începe bucuria”. Sau invers! 😊
Este posibil ca din aceste 21 de idei despre ce este fericirea să găsești surse de inspirație pentru tine, pentru a găsi fericirea în momente de peste zi, în fiecare zi, în Viața ta. De ce spun acest lucru? Pentru că, din perspectiva mea, eu nu caut fericirea. Eu o găsesc în lucruri simple, de zi cu zi! Ceea ce îți doresc, din toată inima, și ție!
Ce este fericirea?
- Este atunci când am, așa, o stare de bucurie și veselie, „din nimic”! 😊
- Este atunci când mă trezesc așa, cumva, fără prea mult chef, din motive știute și neștiute, dar „aflabile”, și reușesc să mă „reconfigurez” în interiorul meu și să fac foarte bine ceea ce am de făcut în ziua respectivă! 😊
- Este atunci când râd cu poftă, împreună cu liceenii dintr-o clasă, la o remarcă spontană a unui licean! 😊 Nu îmi aduc aminte remarca, pentru că eram în stare de flux, AICI și ACUM, dar a fost epic! 😊
- Este atunci când pregătești masa pentru familia ta!
- Este atunci când stai pe o bancă, în parc, și spui o rugăciune, în liniște și pace, pentru o mătușă care a plecat din această lume.
- Este atunci când savurezi, în tihnă, o salată! 😊 Sau atunci când îți faci timp să savurezi, în tihnă, o salată! 😊 Sau atunci când poți să savurezi, în tihnă, o salată! 😊 Fără lucruri de făcut în minte, fără grabă și fără obiective de atins. Doar tu și salata! 😊
- Este atunci când pornești la drum, prin țară, și ai timp, câteva ore, să petreci tu, cu tine. 😊 Cum? Vorbind cu tine, ascultând muzică bună, sunând pe cineva cu care nu ai mai vorbit de multă vreme… 😊
- Este atunci când mănânci dulceață de ardei iute, cu pufuleți. 😊 Sau mănânci pufuleți cu dulceață de ardei iute. 😊 Merge foarte bine și cu pizza! Cum ce? Dulceața de ardei iute, nu pufuleții! 😊
- Este atunci când ieși la cină și, apoi, la film, cu fiul tău! 😊
- Este atunci când îți pregătește fiica ta o cină gustoasă și sănătoasă! 😊 Oatmeal îi zice! 😊 Adică terci de ovăz, cu diverse! 😊 O bunătate!
- Este atunci când, după 20 de ani, mănânci pufuleți glazurați cu ciocolată! 😊 După 20 de ani în care ai crezut că nu mai sunt astfel de pufuleți! 😊
- Este atunci când am mintea liniștită, sufletul împăcat și corpul relaxat! 😊
- Este să vezi lucruri frumoase în această lume! 😊
- Este atunci când te bucuri ca un copil! Așa, fără un motiv anume! 😊
- Este atunci când poți sta liniștit, în liniște, cu tine, și îți este foarte bine! 😊
- Este o glumiță! 😊
– Ce înseamnă, pentru tine, fericirea?
– Să mănânc!
– Nu asta! Mă refer la ceva mai spiritual!
– Să mănânc din tot sufletul! 😊 😊 😊
- Este atunci când nu ai somn la 02.00 noaptea, dar ai înghețată bună în frigider! 😊
- Este atunci când începi să-ți dai seama că alergatul constant, cât de puțin, în fiecare zi, îți schimbă starea interioară și poți să te apuci de făcut acele multe și mărunte, dar importante, activități pe care le-ai tot „plimbat” prin calendar zile la rând. 😊 Și îți dai seama că, dacă așa stau lucrurile, atunci să tot alergi, cât de puțin, în fiecare zi! 😊
- Este atunci când te înțelegi pe tine, înțelegi prin ce treci și manifești compasiune față de tine. 😊
- Să ai puternicul sentiment interior că, dacă ai avea o problemă de sănătate sau de Viață*, și familia ta ar avea nevoie de ajutor pentru o perioadă de timp, ar fi zeci sau sute de oameni care ar avea disponibilitate să ofere ajutor familiei tale. *Stai liniștit/ă, nu sunt bolnav și nici nu am de gând să fiu. 😊 Am vrut doar să subliniez această idee de mai sus.
- Este ceea ce spune Iisus, în predica de pe munte:
„Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte, a șezut și ucenicii Lui au venit la El. Și, deschizându-și gura, îi învață, zicând:
Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor.
Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul.
Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor.
Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea.
Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri” (Mt. 5, 1-12).”
Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc!