fbpx
Sari la conținut
Prima pagină » Blog » Anatomia primului sânge donat

Anatomia primului sânge donat

Ieri am fost și am donat, pentru prima dată, sânge! 😊

Și, evident, aproape că am leșinat! 🙁

M-am dus pentru că Doamna mea mi-a spus de anunțul pe care l-a postat Cătălin Bolohan – mulțumesc mult, Cătălin – și m-a întrebat dacă nu mergem și noi. Și eu am zis „Da!”, fără să gândesc prea mult. Mai ales că „acțiunea” se petrecea în Park Lake, la o aruncătură de băț – era să scriu ac 😊 – de unde stau. Am citit pe undeva că, uneori, gânditul prea mult dăunează grav sănătății mentale. 🙁 Nu am luat în calcul ce părere au mintea mea și corpul meu despre asta!

După ce am completat actele necesare și mi s-a luat o picătură de sânge din deget – probabil ca să vadă că am 😊 -, și după ce m-am întins pe targă sau cum îi spune și am fost „conectat” la punga de „colectat” sânge, totul a fost foarte bine vreme de vreo 5 minute. Până când am simțit o reacție fiziologică ce aproape că mă făcea să alunec la fel ca pe un tobogan, tobogan care ducea într-o lume total necunoscută față de salonul în care eram. 🙁 Nu am mai așteptat să văd și stelele de culoare verde sau roșie sau, și mai rău, sângerie, pentru că ar fi fost prea mult.

Da, am aproape 52 de ani și ieri am donat, pentru prima dată, sânge! Nu aș ști să-ți spun clar de ce a trecut atât de mult timp până să fac acest mic pas pentru omenire și mare pentru mine! Normal că, de-a lungul timpului, am auzit de nenumărate campanii asemănătoare desfășurate – numai la  Rock FM de câte ori am auzit anunțuri -, am auzit de oameni care au donat și care donează sânge periodic – Violeta Niță, mă înclin! – și știam și de existența a nenumărate centre unde se poate dona sânge! Am tot zis, în fiecare an, că merg și nu m-am dus.

Ei bine, ieri am aflat de ce! 😊

Și mi-am adus aminte, în timp ce fața mea se apropia vertiginos de culoarea albă aprinsă a pereților, de broasca aceea disecată din clasa de gimnaziu – în ce clasă o fi fost?!?! -, broască pe care nu am mai avut răbdarea să o văd disecată până la capăt, pentru că trebuia să „mă întind” pe jos, pe lângă catedră. 🙁

Și mi-am adus aminte de momentele în care am mers să-mi fac analizele, în mai mulți ani de existență, și am dat ochii peste cap. Și nu din cauza doamnelor drăguțe de acolo! 😊

Și mi-am mai adus aminte și de momentele în care nu m-am putut uita la răni care sângerau puternic – la mine sau la alții – sau nu am putut asista la discuții despre astfel de momente, discuții considerate de unii oameni ca fiind „foarte interesante”. 🙁

Dar, înainte de toate acestea, ieri, în timp ce-mi așteptam rândul să fiu „conectat la aparate”, m-am străduit, pe cât posibil, să NU mă uit la pungile cu sânge care se umpleau în timp ce se balansau, lin, frumos, pe cântare.

Și m-am străduit, pe cât posibil, să NU mă uit la ace, la „furtunulețe” – știu că nu există acest cuvânt în limba română, dar ar trebui inventat pentru acele furtunuri subțiri prin care curge sângele din corp în pungă -, garouri și ce mai era pe acolo.

Și m-am străduit, pe cât posibil, să IGNOR orice lucru care mi-ar fi putut activa o stare „interesantă” în timp ce donam sânge.

M-am străduit… și mi-a reușit, într-o anumită măsură… dar se pare că nu a fost de ajuns. Corpul meu pare-se că are altă opinie despre „dat sângele afară”, prin „furtunuleț”, în pungă…

În timp ce fața mea era dată cu var din interior, viceprimarul Sectorului 3, domnul Lucian Judele, a venit la mine, plin de compasiune și înțelegere pentru calitatea varului de pe fața mea, și mi-a spus o treabă pe care puțin probabil să o uit vreodată, dar care m-a luminat și mi-a arătat de ce mi se întâmplă ce se întâmplă:

„Știți, noi, bărbații, nu suntem obișnuiți să pierdem sânge! Doar dacă ne rănim și-atât!”

Acuma… nu știu cât sânge am dat sau mi s-a luat… Ce, crezi că am avut curaj să mă uit în „pungă”?!?! Îmi aduc aminte că l-am întrebat pe domnul care s-a ocupat de mine dacă a luat cât trebuie și mi-a spus că „Da!”. Evident, ce să spună și el?!?! Sunt sigur că nu aveam cum să dau 450 de ml de sânge în 5 minute, cât am fost apt să donez. Nu mai spun apoi cât am căscat, cu gura până la urechi, în timp ce-mi reveneam, ținând la nas un ghemotoc de vată cu ceva soluție care m-a făcut să-mi revin. Soluție care mi-a făcut ochii să plângă vreme de câteva minute. Habar nu am ce soluție o fi fost, dar tare aș fi curios să aflu, că n-am mai îndrăznit să întreb. Oamenii erau ocupați să mă facă să-mi revin în simțiri și mie îmi păsa de ce mi-a fost dat să miros! Ca să vezi ce preocupări intelectuale poate avea mintea, uneori!!!

Cert este un lucru: când s-o împlini sorocul să pot dona sânge din nou, mă duc! 😊 Nu mă las eu, cu una, cu două! Dacă tot am prins „gustul” și știu „procesul”, merită repetat! 😊 O să mă obișnuiesc, așa cum m-am obișnuit cu multe altele, în Viață. O să găsesc o cale să-mi fie bine și să donez cantitatea potrivită de sânge, în condiții de conștiență totală, nu de tobogane în care alunecă ființa mea cine știe spre ce anume. 😊

Cătăline, dacă mai dai de astfel de anunțuri, dă-mi și mie de știre, ca să am unde să practic niveluri înalte de conștiență în timp ce „se scurge sângele din mine”!

Doamna Crețu, anunță-mă când mai vezi astfel de anunțuri, din motivul menționat mai sus! 😊

Violeta Niță, va fi important să avem o discuție despre cum faci de te duci periodic să donezi sânge și ești în Viață și fără amețeli în timpul procesului!

Iar cei și cele care ați citit acest articol și aveți vreo idee despre cum pot lucra cu mintea mea să nu mai dea cu var pe față în astfel de momente, vă rog să-mi dați de știre! Mulțumesc anticipat!

 

Încurajează și tu liceeni din toată țara să-și trăiască Viața cu pasiune,
să-și descopere pasiunile și să le urmeze.
Cum? Hai alături de noi ca Dăruitor în Sezonul 7 al
proiectului „PASIUNE ÎN ACȚIUNE!”
!
Este proiectul meu de suflet, creat pe baza experienței acumulate
în cei peste 25 de ani de lucru cu oamenii.
Intră pe daruiestepentrueducatie.ro și află cum te poți implica.
Mulțumesc!