Din lucrul de 18 ani cu studenții, din lucru de peste 7 ani cu liceenii în proiectul PASIUNE ÎN ACȚIUNE și din lucrul de peste 25 de ani cu zeci de mii de oameni în programe de training, seminarii, workshop-uri și conferințe, am identificat 7 deprinderi nesănătoase pe care o parte dintre adulți le-au învățat în școală și le „folosesc” în programele de training, pe la seminarii, conferințe și diverse workshop-uri.
Aceste 7 deprinderi nesănătoase au fost învățate și însușite foarte bine – chiar prea bine, dacă mă întrebi pe mine ☹ – în anii de școală, prin practicile folosite de unii educatori (a se citi educatori, învățători și profesori). Nu au fost învățate de toți participanții la cursuri, dar sunt des întâlnite la majoritatea participanților. Cel puțin din ceea ce am observat de-a lungul timpului în timpul programelor de training.
Provocarea cu aceste 7 deprinderi este că blochează sau îngreunează procesul de învățare, de conștientizare, înțelegere și de trecere la acțiune a adulților în programele de training la care participă de bună voie sau „împinși” de alții (manageri, prieteni sau membri ai familiei) ☹.
Scopul acestui articol este de a ne ajuta să conștientăm aceste deprinderi pe care le „purtăm” cu noi în programele de training și care se răsfrâng și asupra altor arii din viețile noastre. Și, prin această conștientizare, să vedem ce „desprinderi” putem face de aceste deprinderi, pentru a ne face Viața din ce în ce mai frumoasă și mai plină de satisfacții și împliniri.
Iată cele 7 deprinderi nesănătoase ale adulților pe care le aduc cu ei în programele de training. Și iată și 7 posibile „desprinderi” de aceste deprinderi. 😊 7 „desprinderi” pe care adulții le pot folosi pentru a-și ușura și a-și face procesul de învățare mult mai relevant și mai distractiv.
1
Au tendința de a „sta în spate”, fie că sunt în sala de curs sau într-o sală virtuală de curs, în online. În online este și mai provocator pentru că unii participanți au tendința de a sta cu camerele închise chiar și atunci când nu există un motiv justificat pentru a face acest lucru.
„Banca din spatele clasei” este asociată puternic în mintea noastră cu ideea de a ne ascunde, de a ne feri de privirile profesorului care ne-ar putea asculta sau, și mai rău, ne-ar putea scoate în fața clasei ☹. Este banca în care putem comenta fără să fim identificați și, astfel, fără să ne asumăm responsabilitatea pentru ceea ce spunem. Și este banca în care putem face ce vrem în timp ce profesorul „trăncăne” în față lucruri numai de el știute și pe care pe noi oricum nu ne interesează 😊.
O posibilă „desprindere” de această deprindere, de acest obicei, este să îndrăznim să ocupăm locuri mai în față și să deschidem camerele video în online, atunci când putem. Adică să ne expunem mai mult pentru a căpăta mai multă încredere în noi. Tehnologia platformelor utilizate în online permite folosirea de background-uri care acoperă ceea ce avem prin casă, în cazul în care considerăm că decorul casei nu este potrivit pentru a fi afișat. Este greu să relaționezi cu oameni pe care nu-i vezi. Și este greu și pentru oamenii care „nu se văd” să relaționeze cu cei „care se văd”. Iar în final, cei care nu se văd vor fi excluși, treptat-treptat, de cei care se văd. Plus că în training sunt traineri care vor să interacționeze cu participanții, în sala fizică sau în cea virtuală, și e greu să interacționezi cu oameni pe care nu-i vezi sau care nu vor să fie văzuți. Recunosc, aș lua uneori unii participanți și i-aș pune în locul meu, să vadă cum se simt. 😊 Dar asta este la mine, nu la ei.
Acesta este unul din motivele pentru care, în sălile de curs fizice aranjez scaunele în formă de „U” pentru ca toți participanții să fie expuși în mod egal și pentru a „elimina acea bancă din spatele clasei”. Uimirea unora dintre participanții la cursuri care văd acest aranjament și întreabă „Dar mesele unde sunt?!?!” este de neprețuit. 😊
2
Nu adresează întrebări! Le este teamă să nu fie judecați, criticați, arătați cu degetul sau „scoși la tablă”.
Cu excepția celor care chiar nu au întrebări, cei mai mulți participanți au întrebări, dar nu le adresează din motivele menționate. Dacă nu mă crezi, te invit să mergi măcar o dată cu mine în școli și să percepi atmosfera din clase când unii liceeni au întrebări, dar nu le adresează. Sau să percepi atmosfera din clase când tu, ca profesor sau trainer, le adresezi întrebări și ei nu-ți răspund pentru că, așa cum spuneam, le este teamă să nu fie judecați, criticați, arătați cu degetul sau „scoși la tablă”. Un sistem de învățământ care se bazează în continuare pe ideea de „stai în bancă și ascultă și scrie ce spun pentru că eu, ca profesor, știu mai bine decât tine, ca elev” este un sistem perdant în timp. Iar marea provocare este că este un sistem perdant pentru majoritatea elevilor care ajung adulți și nu îndrăznesc să întrebe, deși au întrebări. Pentru că le este teamă să nu fie judecați, criticați, arătați cu degetul sau „scoși la tablă”.
Care este o posibilă „desprindere” de această deprindere? Tot îndrăzneala! 😊 Îndrăzneala de a adresa întrebări și a clarifica subiectele importante pentru tine, indiferent ce părere își formează ceilalți despre tine. Din perspectiva mea, prin întrebări bune învățăm cel mai ușor pentru că răspunsurile la întrebări se rețin mai ușor. Plus că adresarea întrebărilor dezvoltă creativitatea și ne ajută să construim în mințile noastre întrebări din ce în ce mai bune prin care ne putem face viețile din ce în ce mai frumoase.
Referitor la părerea celorlalți despre noi și întrebările noastre, am o vorbă pe care ți-o spun și ție 😊: „Decât să nu întreb, ca să nu fiu luat de prost, și să nu înțeleg ce am de făcut – și să fiu astfel prost ☹, mai bine întreb, cu riscul de a fi luat de prost, și să știu ce am de făcut – și să fiu astfel deștept!” 😊
3
Au o atitudine pasivă, de simplu receptor. Unii participanți se poziționează în sala de curs – fizică sau virtuală – ca la școală: „dă-mi informația și gata”. Este nevoie de multă energie din partea unui trainer să genereze un nivel bun de interactivitate al cursului cu astfel de participanți. Pentru că ei nu vor să se implice, ci vor să primească informația și gata. Mai ales când au fost „împinși” să participe la acel curs de către manageri, prieteni sau membri ai familiei. Acesta este unul din motivele pentru care obișnuiesc să spun anumite lucruri despre acest aspect la unele cursuri unde simt că sunt prezenți și astfel de participanți. Mai în glumă, mai în serios, le spun că pot pleca din sala de curs dacă simt că acel curs nu e pentru ei. Și le mai spun că, dacă aleg să rămână, dacă tot sunt „captivi” și nu au cum să plece, să fructifice acel timp pe care îl petrec acolo și să ia ceea ce le este de folos în Viață.
Tocmai am menționat o posibilă desprindere de deprinderea învățată în școală: dacă tot alegi să rămâi în sala de curs – din motive de dorință, necesitate, rușină sau jenă -, atunci fii în sala de curs și implică-te în ceea ce se întâmplă. Îți vei mulțumi mai târziu, peste luni sau ani de zile, când vei înțelege de ce ai participat, totuși, la acel curs și când vei înțelege cât de utile îți sunt anumite informații luate de la curs.
4
Se ocupă cu altceva în timpul cursului. Este una din cele mai des întâlnite deprinderi, atât în sălile de clasă din școli, cât și în sălile de cursuri. Unii participanți, în loc să fie atenți la curs și să ia ceea ce le este de folos, se uită pe telefon, vorbesc cu colegii – și îi deranjează pe aceștia pentru că unii colegi chiar vor să fie atenți la curs -, fac teme în timpul altor ore – mă refer la elevi -, se uită contemplativ pe fereastră – corpul lor este în sală, dar mintea este în altă parte – sau pur și simplu fac orice altceva decât să fie atenți la curs. O mulțime de comportamente – unele dintre ele compulsive, cum este „verificatul” telefonului din minut în minut -, comportamente care nu au nicio legătură cu atenția la curs. Ba, din contră, distrug sau reduc semnificativ atenția la curs. Mă „distrează” când atrag atenția unor participanți asupra acestor comportamente și îmi spun plini de încredere în ei că ei pot face multitasking. Dacă și tu crezi acest lucru, zic să te documentezi mai bine în ce privește multitasking-ul. O să observi că multitasking-ul crește cu cel puțin 15% timpul de realizare a activităților pe care le faci în paralel în comparație cu a le face individual, secvențial.
O posibilă desprindere de acest obicei învățat în școală? Exersarea atenției și disciplinei și dezvoltarea acestor abilități care mie mi se par esențiale în procesul de învățare și în Viață. Mai mult: mi se par extrem de importante în ziua de astăzi aceste abilități, când folosirea tehnologiei în exces a dus la scăderea dramatică a nivelului de atenție și de disciplină al unor oameni. Dacă te uiți cu atenție, nimic durabil din această lume nu poate fi creat și construit fără atenție și fără disciplină.
5
Se simt intimidați de trainer. Unii participanți care au avut un anumit tip de părinți și un anumit tip de profesori în școală, ajung să se simtă intimidați de trainer în sala de curs. Este drept că unii traineri abuzează de statutul pe care îl au în sala de curs și sunt mai ceva decât profesorii din școli. Dar nu toți sunt așa! „Dar dacă sunt?” este întrebarea legitimă pe care și-o adresează persoanele care se simt intimidare de trainer.
Tendința acestor persoane este de a se poziționa mai jos decât trainerul. Pentru că trainerul este în față și știe o grămadă de lucruri – că de aceea este acolo, în față, în sala de curs 😊 -, iar persoanele respective nu știu nimic – că de aia au venit sau au fost trimise la curs 😊.
Partea bună este că un trainer foarte bun știe cum să gestioneze relația cu astfel de participanți astfel încât să-i ajute să înțeleagă faptul că la curs sunt toți egali, dincolo de funcții și statuturi sociale. Mai mult, un trainer bun îi ajută pe participanți să înțeleagă că, uneori, tocmai ideea de funcții și statuturi sociale creează provocări mari în procesul de învățare. Aceasta poate fi o bună desprindere de obiceiul învățat în școală: în sala de curs suntem toți egali.
Trainerul este mai degrabă un facilitator al experienței de învățare, nu unul care știe mai multe decât participanții. Chiar dacă este așa, accentul în procesul de învățare nu merită pus pe acest aspect. Faptul că trainerul are mai multe informații din domeniu decât participanții este motivul pentru care este acolo, nu factorul determinant în procesul de învățare. Dovadă că unii participanți vin cu întrebări și idei foarte bune care îl ajută pe trainer să-și îmbogățească bagajul de cunoștințe din domeniul respectiv. Și evită să te amăgești ca și participant! 😊 Toate studiile arată că în toate programele de training cel mai mult învață trainerul și apoi participanții. 😊
6
Nu se oferă voluntari! 😊 Nu se oferă voluntari sau se oferă cu greu voluntari atunci când trainerul are nevoie de voluntari pentru a demonstra un concept sau o idee. Are legătură, din perspectiva mea, tot cu deprinderea din școală de a nu fi scos în fața clasei. Pentru că, dacă mă fac de râs dacă sunt scos în fața clasei?!?! Acesta este unul din motivele pentru care, atunci când voluntarii vin în față, le cer participanților să le ofere un rând de aplauze pentru curaj și inconștiență. 😊 Și apoi explic: „Aplauze pentru curaj, pentru că ați avut curajul să veniți în față și aplauze pentru inconștiență pentru că nu știți ce anume se va întâmpla. Dacă vă pune trainerul într-o postură proastă, ce faceți?”
Trainerul are nevoie de voluntari ca de aer pentru anumite exerciții și demonstrații. Pentru că, fără voluntari, nu poate face aceste exerciții și demonstrații și, implicit, nu poate facilita în mod eficient procesul de învățare al participanților.
O posibilă idee de desprindere față de această deprindere? Îndrăznește să ieși în față! 😊 Pe lângă faptul că această îndrăzneală te va ajuta să ai și mai multă îndrăzneală, facilitezi procesul de învățare pentru tine și pentru ceilalți participanți prin simplul fapt că te oferi voluntar pentru anumite exerciții și demonstrații.
7
Invocă diverse motive pentru care nu mai pot participa la cursurile la care s-au înscris sau nu mai pot continua aceste cursuri.
Aceasta este deprinderea care „mă distrează” cel mai mult. ☹ Pot să o înțeleg, dar tot mă „distrează”. ☹ (Ai prin Ideea în ce privește legătura dintre „distracție” și emoticoanele supărate! 😊) Și cred că are legătură cu scuzele și justificările extrem de creative pe care le „invocam” la școală atunci când chiuleam pentru că nu aveam chef de școală. Scuze și justificări ce erau, unele dintre ele, la limita logicii și frizau bunul simț, făcându-l de-a dreptul prost în față pe profesorul căruia îi erau adresate. Mai că nu-i spuneam cât de prost este dacă poate crede o asemenea scuză sau justificare! ☹
O posibilă desprindere de acest obicei păgubos este să învățăm să avem mai multă responsabilitate față de alegerile și deciziile noastre și să fim onești cu noi înșine și cu ceilalți. „Da, nu am participat pentru că nu am avut chef! Sau mi-am dat seama că, de fapt, nu era pentru mine. Sau, pur și simplu, nu am mai vrut!”. Dar nu pentru că am avut altceva mai important de făcut sau am uitat sau a apărut ceva de ultim moment etc. Cu excepția situațiilor în care aceste motive chiar sunt reale. Poate că, dacă am cugeta mai des la faptul că unii dintre noi avem sau dorim să avem copii, am cugeta mai mult la ce anume învață sau vor învăța copiii noștri din comportamentele pe care noi le avem. Și, astfel, am schimba anumite comportamente ale noastre pentru a nu ajunge la ei.
Concluzia? Una simplă! 😊 Identifică din aceste 7 deprinderi pe care le ai, analizează la ce nivel le ai și decide ce faci cu ele în viitor atunci când participi la programe de training. Astfel, îți vei facilita procesul de învățare la niveluri pe care înainte nu le credeai posibile. Pentru că, dacă tot iei decizia să mergi la un curs sau accepți să fii „împins” de alții, indiferent de motivele pentru care faci această alegere, de ce să nu fructifici la maxim acel context de învățare creat de programul de training respectiv? Nu vrei să ai o Viață din ce în ce mai frumoasă? Nu vrei ca cei dragi ție să aibă o Viață din ce în ce mai frumoasă? Și nu vrei să faci această lume un loc mai bun prin faptul că trăiești în ea?
Cred că știi răspunsurile la aceste întrebări… 😊
Scriind acest articol mi-am dat seama de ce merg cu proiectul PASIUNE ÎN ACȚIUNE prin licee: ca să arăt că procesul de învățare se poate face și altfel! Și întotdeauna se poate face și altfel, adică renunțând la ce ne împiedică și îmbrățișând metodele care ne sunt de folos!
Mulțumesc!
Dacă preferi și varianta video a acestui articol, o poți viziona aici
Iar dacă dorești să afli mai multe informații despre celelalte proiecte ale mele pentru tine, intră aici
Mulțumesc!