Îmi place liniștea. Și o apreciez din ce în ce mai mult, în această lume plină de zumzet și de stimuli.
Acea liniște ce îmi permite să fiu cu mine.
Acea liniște ce mă ajută să dau la o parte gândurile care nu-mi mai sunt de folos.
Acea liniște care scoate la suprafață calmul și pacea din interiorul meu.
Acea liniște care îmi dă posibilitatea să mă cunosc pe mine.
Acea liniște ce mă conectează cu “straturile” din ce în ce mai profunde ale ființei mele.
Acea liniște în care toate grijile se pierd. Și acea liniște care îmi aduce liniște.
Acestea sunt motivele pentru care mă străduiesc să petrec timp cu mine, în liniște, în fiecare zi. Pentru că am observat următoarele lucruri:
Dacă nu-mi iau timp cu mine, devin iritat și nemulțumit.
Dacă nu-mi fac timp pentru mine, am sentimentul că sunt „tras” în toate părțile.
Dacă nu petrec timp cu mine, în liniște, îmi consum energia aiurea, ca un „saltimbanc mental” ce sare de la un gând la altul.
Dacă nu-mi aloc timp pentru mine, nu face nimeni acest lucru pentru mine.
Și, dacă nu petrec timp cu mine, în solitudine, mă pierd pe mine, în lume.
În vara lui 2022, pe când eram la People Mastery Bootcamp, la Fundata, m-am urcat, într-una din zile, pe Dealul Polonic (așa îi spunem noi 😊) și am petrecut timp cu mine, în liniște, cu liniștea din jurul dealului. La un moment dat, a urcat o fetiță cu codițe, s-a așezat la 5 metri de mine și a stat în liniște. Am întrebat-o câteva lucruri despre școală – are 12 ani -, în rest am stat în liniște. După 10 minute, s-a ridicat, mi-a spus “La revedere!” și a plecat, în liniște, așa cum a și venit: în liniște. Și ea a fost Liniște. Probabil de aceea nu am întrebat cum o cheamă.
Mulțumesc!
[maxbutton id=”1″ ]
https://romeocretu.ro/proiecte/
https://www.daruiestepentrueducatie.ro/