fbpx
Sari la conținut
Prima pagină » Blog » POZIȚII PERCEPTUALE (II)

POZIȚII PERCEPTUALE (II)

  • Conținut testat și validat de

Gândește-te la o situație care se întâmplă în relația ta cu o persoană. Poate fi o situație obișnuită, provocatoare sau problematică. Situație în care vrei să obții un rezultat potrivit pentru tine și, dacă se poate, și pentru cealaltă persoană.

Poziția perceptuală 1 este perspectiva ta, modul în care tu percepi, „vezi” lucrurile în acea situație.

Poziția perceptuală 2 este perspectiva celeilalte persoane, modul în care acea persoană percepe situația, „vede” situația respectivă.

Poziția perceptuală 3 este perspectiva Observatorului, modul în care „ceva” neutru percepe situația. Observatorul este acel „ceva” detașat emoțional, care percepe situația altfel decât mine sau cealaltă persoană. Observatorul poate fi o parte din tine, acea parte care se poate detașa de situație.

Ai prins ideea? Foarte bine!

Ei, acum imaginează-ți că te poți „plimba” prin toate cele 3 poziții perceptuale nestingherit/ă și poți avea acces la toate cele 3 perspective. Iar, după ce ai trecut prin pozițiile 1, 2 și 3, te întorci în poziția 1, adică tu, „îmbogățit/ă” cu noi perspective care te fac să privești situația altfel. Și, bineînțeles, să identifici alte posibile acțiuni care te duc la rezultatul potrivit pentru tine.

Bineînțeles, contează și întrebările pe care ți le adresezi atunci când ești în pozițiile 1, 2 sau 3. Una dintre ele sună așa: „Cum percep situația de aici, din această poziție perceptuală? Cum se „vede” de aici?”.

Experimentează și vezi cum e pentru tine! Poți folosi pătrățele de hârtie ca să faci exercițiul fizic, spațial, sau poți să-l faci în mintea ta, stând în fotoliu. Ar fi de preferat, totuși, să lucrezi cu un specialist până te lămurești care este procesul.

Nu e complicat, ci e complex! Pentru că ai nevoie de foaaaaaaaarte multă deschidere ca să accepți soluțiile generate din pozițiile perceptuale 2 și 3. Și ia în calcul faptul că poți adăuga și alte perspective, alte poziții perceptuale (părinți, prieteni, mentori etc.) care pot contribui la obținerea rezultatului potrivit pentru tine. Pentru că, da,

PERSPECTIVA GENEREAZĂ REZULTATUL.

Mulțumesc!

[maxbutton id=”1″ ]

https://romeocretu.ro/proiecte/

https://romeocretu.ro/carti/

https://www.daruiestepentrueducatie.ro/

https://www.daruiestepentrueducatie.ro/cum-poti-contribui/

http://maximazilei.ro/